Dacă în urmă cu 50 de ani toată
lumea căuta să ajungă să lucreze şi să
se stabilească în marile oraşe, eu vreau
la ţară, vreau casă cu curte, vreau o
grădină mică şi poate şi
câteva păsări (recunosc că habar n-am ce implică să creşti
legume şi cu atât mai puţin
partea cu crescutul animalelor). Cu toate astea, simt nevoia să mă
retrag, să nu fiu dependentă de telefon, tabletă, internet,
serviciu, etc. Vreau acea linişte și relaxare care se găsesc doar la sat, vreau să traiec alături de
oamenii pe care îi descria aşa de frumos
Coşbuc în poeziile sale. Sper din tot
sufletul să existe…
1. Nu vreau vilă cu etaj şi
acoperiş de tablă albastră, vreau o
căsuţă rustică, albă, fără termopane
din PVCşi tavan fals cum am văzut că e
mai nou la modă prin mai toate satele. Visez la o căsuţă
cum doar în fotografiile vechi mai vezi, albă (parcă proaspăt
văruită), cu rame verzi la geamuri și muşcate
roşii (bătrânii spun că florile astea
îndepărtează spiritele rele). Brrrrr…
2. În dormitor cu siguranţă
voi avea un dulap lemn antichizat cu două sertare albe precum
şi un pat antichizat cu două sertare
albe, de preferinţa din lemn masiv,
pentru că doar lemnul îţi poate
amplifica acea stare de natural, de căldură, de vechi şi
confortabil (am nevoie de cât mai multe sertare, am multe “nimicuri
” de ascuns în ele).
3. În living îmi doresc setmasă si scaune antichizate alb, vreau să iau cina în fiecare seară alături de familie,
iar în zilele de sărbătoare la masă să se adune prietenii buni.
Renunţ la televizorul LCD şi
spaţiul care l-ar fi ocupat o să-l
amenajez cu poliţe din lemn pe care vor
sta victorioase cărţile, multe cărţi,
o lampă pe gaz (la curent nu renunţ) și
alte obiecte dragi mie.
4. Bucătăria să aiba
mobilă din lemn antichizat, dar trebuie să fie modern utilată,
am nevoie de arajaz şi cuptor normal ( nu
cred că m-aş descurca cu o soba pe lemne,
am crescut la bloc şi în plus, am şi
două mâini stângi). Singurul care va lipsi (şi
de care m-am descotorosit de ceva vreme) va fi cuptorul cu microunde.
5. Undeva, într-un colt
voi avea si un birou cu aspect
antichizat, poate chiar un scrin, pentru asta cu siguranţă
va trebui să folosesc calculatorul şi să
caut mobilă antichizata online scrin, scopul scuză
mijloacele.
Încă nu ştiu
cum îmi voi câștiga existenţa acolo, nu
am găsit încă o soluțţe, dar caut în
continuare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu