“Star Trek: Space, the
final frontier”, un film serial care făcea ca ziua de duminică să
fie una aparte. Stăteam cuminte în faţa
televizorului şi sorbeam fiecare cuvânt
spus de Mironov, aşteptarea urma să fie
răsplătită cu o nouă aventură, o nouă descoperire. Dacă în
film spaţiul era ultima frontieră, în
viaţa reală imaginaţia
poate depăşi orice limită, este poate
singura care, undeva, se întâlneşte cu
infinitul.
Îmi închipuiam eu pe
atunci că sertarele mobilei se vor închide singure şi
fără zgomot, că voi avea spaţiu special
conceput pentru recipiente (pe role!), că măsuţa
de cafea se va transforma într-o masă de şase
persoane? SF, aş fi spus! Nici nu vreau să
mă gândesc în ce se va putea transforma scaunul pe care stau acum
sau cum va arăta biroul meu peste zece ani…
Partea bună este că
mobilierul devine multifuncţional şi
ocupă tot mai puţin loc. Şi
mai interesant este că am văzut din ce în ce mai multe piese de
mobilă din lemn antichizat shabby chic, retro, vintage. Am
găsit de curând un astfel de mic mobilier antichizat care
poate fi atât scaun sau măsută de cafea
cât şi cutie de depozitare, 3 în 1, ca
ness-ul.
Stilul shabby chic este
unul dulce şi romanţios
cu parfum de femeie, plin de floricele şi
culori pastel. Tot în această categorie intră şi
piesele de mobilier antichizat pictat dacă desenul este cu
floricele roz, bleu sau alte culori ivorii. Pentru că shabby
înseamnă scorojit, vopseaua de bază nu trebuie întinsă uniform,
ea trebuie să aibe patină, să pară veche, să arate ca mobila
unei bunicuţe ce-şi
împarte bătrâneţea cu câteva pisici.
În ceea ce mă privește sloganul “less is
more” mi se potriveşte şi
nu mi-aş decora toată casa în acest
stil. Aş putea să optez pentru un
mobilier alb vintage antichizat şi
pe alocuri să am câteva accente shabby shic. Numai gândul că
toată casa mea va fi un pastel multicolor, cu pernute şi
perdele înflorate face să mi se ridice părul în ceafă. E prea
mult…
O măsuţăde cafea antichizată rotundă poate deveni oricând un obiect
potrivit curentului de mai sus dacă o vopsim albă. Aşezăm
pe ea câteva accesorii precum o colivie sau un set de ceşcuţe
înflorate sau o cutie cu floricele pastelate șş
suntem în trend.
Trebuie
să recunosc că am cunoştinţă despre
câteva femei care şi-ar decora toată
casa conform acestui curent uşor
luxuriant, dar nu-mi închipui cum ar rezista un bărbat într-un
astfel de decor. Nici nu vreau să mă gândesc că lenjeria patului
ar putea fi albă cu bucheţele mici de
flori roz şi accente de verde pal sau, mai
rău, roz cu floricele bleu. Brrr… Cred că în astfel de situaţii
s-au inventat concesiile. Dacă vreţi să
vă convingeţi, căutaţi
emisiunea în care Betsey Johnson, o cunoscută şi
trăsnită creatoare de modă , îşi
prezintă casa. Părerea mea este una neavizată desigur, şi
chiar şi aşa,
mie mi-a fost dificil să dau o formă cognitivă imaginilor, veţi
vedea, vor fi edificatoare.
Ce ne aşteaptă
peste câţiva ani? Ce preferinţe
vom avea în materie de mobilier? Greu de spus, dar cu siguranţă
imaginaţia de azi va fi realitatea de
mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu